Releasing Willpower From Movement


Image of the WeekEliberarea mișcării de controlul voinței.
--de Gert van Leeuwen


La început făceam mișcare prin puterea voinței. Eram preocupat doar de rezultate. Acum realizez cât de mult îmi îngustasem orizontul în acest fel. Conștiința mea era drastic limitată. Eram mânat de dorințele și tiparele automate pe care le creasem în decursul activităților zilnice. La un moment dat m-am săturat de aceste tipare și am căutat să-mi schimb comportamentul prin yoga și prin practici de relaxare.

Pentru mine cea mai importantă conștientizare a fost că dacă în timp ce voința este ghidată de rațiune, destinderea poate fi doar simțită. Această înțelegere și experiența faptului că mișcarea este inițiată de relaxarea anumitor mușchi, mi-au dat un focus extraordinar.

Cu toate acestea nu am știut cum să cultiv acest focus: ar trebui abordat prin determinarea mea legată de ego sau prin ceva din corpul meu? Am observat că pot sa asociez respirația cu sentimentul de relaxare. Asta a funcționat. A creat o schimbare în comportament, de la exercitarea unui control cognitiv egocentric (voința) către unul direcționat prin corp, inspirat de emoții, unde focusul mișcărilor era menținut constant. Mi-am creat obiceiul de a mă conecta la puncte esențiale de atenție cu fiecare nouă mișcare asana -- având destinderea ca punct central în acest proces.
Credeam că am găsit soluția unei probleme complicate: dacă îmi dădeam voie să realizez asana doar din spațiul emoțional, atunci exista riscul ca tehnica să sufere, însă dacă mă concentram pe execuția corectă a mișcării, atunci voința ar fi preluat controlul. Totuși, n-a fost să fie cum credeam: am reușit să mențin atât o tehnică adecvată, cât și să rămân relaxat. În acest fel am reușit să-mi păstrez orizontul deschis. Gandurile s-au liniștit și am reușit să-mi observ experiențele corporale cu onestitate și respect. Prin aceste experimente cu conștiința și datorită faptului că am schimbat relația cu propriile tensiuni, am fost în stare să ating un nivel de conștientizare nou, mai înalt. Am abordat tensiunile dintr-un spațiu interior de destindere și conexiune pozitivă cu corpul. Vechea abordare, egocentrică, alimentată de dorințe și mânată de voință se simțea grea și agresivă în comparație cu noua experiență.
Am început să simt că nu mai sunt eu cel care inițiază mișcarea: simțeam cum corpul răspunde la focusul pe relaxare și mișcare inspirat de respirație. Eram în stare să observ acest proces într-un mod pașnic, fără a fi nevoie să intervin, asemenea unui spectator curios.

La un moment dat am simțit cum însuși corpul a început să dirijeze mișcarea. A fost un moment uimitor și, mai presus de orice, a fost resimțit cu totul în plan fizic.

Corpul a suferit o transformare și am devenit fierbinte. Mă simțeam ușor, plin de energie și conectat cu spațiul din jurul meu. Această transformare în conștiință a fost comparabilă cu un bec incandescent ce se stinge subit. Am fost atât de surprins acest fapt, încât gândurile au revenit îndată, preluând controlul și punând capăt experienței. Din fericire am descoperit că atunci când o luam de la început (de la conștientizarea corpului) și fără a-mi propune să ajung la vreun rezultat, reușeam să repet experiența.
A doua oară am fost mai puțin surprins și atunci am reușit să măresc durata experienței. Se simțea ca o conexiune fragilă (dar nu înspăimântătoare) cu mine însumi. Treptat am căpătat o privire de ansamblu asupra situației, fără a pierde senzațiile corporale. Această întregire de sine se simțea dificilă din cauza dorinței de a reveni la maniera mea obișnuită de a mă mișca, anume prin control. Și totuși controlul era singura cauză a încetării experienței. Când am fost în stare să continui mișcarea fără a-mi pierde senzațiile corporale, am simțit din nou o schimbare profundă în conștiință. Ar fi putut fi descrisă ca o conștiință înaltă.
Astfel de experiențe regulate ar putea să vă schimbe perspectivele în viață. Ați putea deveni mai plini de compasiune față de ceilalți și față de lume în general. Veți înceta să vă simțiți singuri. Întoarcerea la voi ar fi precum întoarcerea acasă.

Întrebări pentru reflecție: Cum vi se pare ideea că voința este dirijată de rațiune, în timp ce relaxarea poate fi doar simțită? Ați putea descrie o experiența personală în care ați reușit să vă eliberați de vederea de tunel și să vă lărgiți orizontul prin destindere/relaxare? Ce vă ajută să priviți experiențele corpului cu onestitate și respect?
 

Gert van Leeuwen is the founder of Critical Alignment Yoga and Therapy, and the director of two schools in Amsterdam and Russia. The excerpt above is from his book, Yoga: Critical Alignment. You can learn more via his Awakin Call interview.


Add Your Reflection

7 Past Reflections