Pandemic

Author
Lynn Ungar
347 words, 35K views, 25 comments

Image of the Week
Pandemie
de Lynn Ungar
===

Dacă am trăi aceste vremuri
așa cum evreii trăiesc Sabatul -
cea mai sacră dintre sărbători?
Încetând să mai călătorim
Încetând să mai cumpărăm și să mai vindem.
Renunțând, pentru moment,
În a transforma lumea
În altceva decât ceea ce este de fapt.
Să cântăm. Să ne rugăm.
Să-i atingem doar pe aceia
Cărora le încredințăm viața.
Să ne liniștim.

Atunci când corpul s-a calmat
Deschide-te către ceilalți prin inima ta.
Realizând că suntem legați unii de alții
În feluri ce înspăimântă și încântă
(Greu acum să mai negăm această realitate).
Realizând că viețile noastre
Sunt în mainile noastre.
(E foarte clar acum).
Să nu mai întindem mâinile.
Să ne întindem inima în schimb.
Să ne oferim cuvintele.
Să ne dăruim suportul
compasiunii care, pe nevăzute, ajunge
acolo unde noi nu mai putem atinge.
Să promitem iubire noastră acestei lumi--
la bine și la rău,
pe timp de boală și când suntem sanatosi,
până la ultima suflare.

===
Întrebări pentru reflecție: Cum rezonati cu invitația acestui poem de a vedea prezentul ca pe un moment sacru? Pe măsură ce structurile sociale se schimbă radical, ce oportunități intuiti pentru a oferi recunoștință? Ce vă ajută să treceți dincolo de teamă și să vă așezați în căldura propriei inimi?
===
Lynn Ungar este poetă și a scris acest poem pe 11 Martie, 2020, ca reacție la pandemia provocată de Covid-19.
 

Lynn Ungar is a poet, and wrote this poem on March 11, 2020, in response to the Covid-19 pandemic.


Add Your Reflection

25 Past Reflections