Iti aduci aminte de cantecul tau?
--de Alan Cohen
Cand o femeie dintr-un anume trib african afla ca este insarcinata, ea, impreuna cu alte prietene, pleaca in salbaticie, unde se roaga si mediteaza pana cand aud cantecul copilului. Ele recunosc astfel ca fiecare suflet are propria vibratie, ce aduce in lume propriul parfum si manifesta propriul rost. In acest fel femeile se conecteaza la cantec, dupa care ii dau glas.
Femeile se intorc apoi la trib si ii invata acest cantec pe toti ceilalti. Cand se naste copilul, membrii comunitatii se strang laolalta si ii canta acestuia cantecul.
Mai tarziu, cand copilul incepe educatia, tribul se strange din nou pentru a-i canta cantecul. Cand copilul trece prin ritul de initiere in viata adulta, oamenii se aduna laolalta si canta din nou.
Si atunci cand se casatoreste, adultul asculta cantecul sau.
In cele din urma, atunci cand sufletul se pregateste sa plece din aceasta lume, familia si prietenii se strang la capataiul muribundului, asa cum au facut si la nasterea sa, si il conduc catre cealalta viata prin cantec. In acest trib african mai este doar un singur alt moment special la care comunitatea ii canta copilului. Daca vreodata in viata, vreun membru al tribului comite vreo faradelege sau vreo alta abatere de la normele stabilite, acesta este chemat in mijlocul comunitatii unde este inconjurat de ceilalti membri tribului iar cantecul sau se face auzit. Tribul stie ca nu pedeapsa este masura adecvata pentru comportamente antisociale, ci, mai degraba este dragostea si aducerea aminte a identitatii.
Cand iti recunosti propriul cantec, nu mai ai nicio dorinta sau nevoie de a face ceva ce i-ar putea rani pe ceilalti.
Un prieten este acela care iti cunoaste cantecul si ti-l canta atunci cand l-ai uitat. Cei care tin la tine nu sunt pacaliti de greselile pe care le-ai comis sau de parerile nefavorabile pe care le ai despre tine. Prietenii isi aduc aminte de frumusetea ta atunci cand tu te vezi urat; isi amintesc de maretia ta, atunci cand esti la pamant; isi amintesc de inocenta ta, atunci cand te invinovatesti; tin minte rostul tau pe lume, cand tu l-ai ratacit.
Poate ca nu am crescut intr-un trib african care ne canta in momentele cruciale ale vietii, insa viata ne reaminteste mereu daca suntem sau nu in contact cu cantecul nostru interior.
Cand suntem bine, ceea ce facem se acordeaza cu cantecul nostru dar, cand ne simtim rau, contactul se pierde. Intr-un final cu totii ne vom recunoaste cantecul si il vom canta bine. Poate ca in prezent esti intr-o dispozitie mai fragila, dar toti marii cântăreți au trecut prin asta. Continua sa canti si iti vei gasi calea.
Intrebari pentru reflectie : Cum esti cu ideea ca prietenul tau este cineva care iti cunoaste cantescul si ti-l canta atunci cand l-ai uitat? Ai putea impartasi o experienta personala cand cineva ti-a adus aminte de cantecul tau? Ce te ajuta sa vezi dincolo de greselile altora pentru a te putea conecta cu cantecul lor?