The New And Ancient Story Of Interbeing

Povestea nouă și antică a coexistenței interdependente
— de Charles Eisenstein

De ce strălucește soarele? Un rezultat aleatoriu al gazelor coalescente care provoacă fuziunea nucleară? Sau este pentru a da lumină și căldură vieții? De ce cade ploaia? Este produsul lipsit de sens al proceselor chimice aleatoare de evaporare și condensare? Sau este vorba de a iriga viața? De ce căutați să vă vărsați cântecul? Este pentru a arăta capacitatea dumneavoastră genetică de a atrage un partener, sau este de a contribui la o lume mai frumoasă? Ne putem teme de aceste prime răspunsuri, dar este al doilea care poartă inelul adevărului.

Fiecare cultură, în măsura în care știu, are ceva pe care eu îl numesc Povestea Lumii. Această poveste este o țesătură de mituri, sensuri, narațiuni, cuvinte, simboluri, ritualuri și înțelegeri care împreună definesc lumea. Această poveste ne spune cine suntem, cum să fim bărbați sau femei, ce este important și valoros, ce este real, ce este sacru, ce rol și scop al omenirii este pe pământ.
Cultura dominantă a lumii, cea numită modernă, are și o poveste despre lume. Eu îi spun povestea separării. Este povestea care ne ține ca indivizi separați și ține umanitatea separată de natură. Aici, dăruirea nu vine în mod natural. De fapt, acea poveste spune că natura noastră implicită este egoismul, până la nivelul genetic. Dacă sunt separat de tine, atunci mai mult pentru mine este mai puțin pentru tine.

În povestea separării, încrederea nu vine în mod natural. Lumea este adversarul nostru, plin de alți indivizi separați, umani și de altă natură, pe care trebuie să îi depășim pentru a avea o viață bună — câini, germeni, ruși, orice. Dincolo de aceasta, forțele naturii sunt și adversari, pentru că sunt complet aleatorii, iar întregul univers tinde spre entropie. Nu există inteligență sau scop în afara noastră. Prin urmare, pentru a stabili o locuință umană confortabilă în lume, trebuie să dominăm și să controlam aceste forțe, să ne izolăm de ele și să le valorificăm în scopurile noastre. Asta spune povestea separării.

Unde există loc de recunoștință în această poveste? Unde este loc pentru cadou? În povestea separării trebuie să vă ridicați deasupra naturii umane, să vă ridicați deasupra felului lumii, să fiți mărinimos, generos sau altruist. A deveni o persoană bună, implică un fel de cucerire, o cucerire de sine. Este aceeași dominație a naturii, dar de data aceasta întoarsă către interior.

Acum trebuie să spun că această poveste devine rapid depășită. Chiar și dimensiunea ei științifică în genetică, fizică și biologie se destramă. În teoria complexității, înțelegem că ordinea poate emerge spontan din haos, fără o forță de organizare externă. În ecologie, înțelegem că bunăstarea unuia este inseparabilă de bunăstarea tuturor. Așa că lasă-mă să vorbesc despre dar, generozitate și recunoștință din perspectiva unei alte povestiri, a unei povestiri noi și vechi pe care îmi place să o numesc coexistență interdependentă.

În povestea coexistenței interdependente, viața este un dar. Lumea și tot ce se află în ea este un dar. Nu ne-am câștigat viața. Nu am câștigat soarele; nu strălucește datorită eforturilor noastre grele. Nu am câștigat capacitatea plantelor de a crește. Nu am câștigat apă. Nu ne-am câștigat concepția și nici respirația noastră. Inimile noastre au bătut și ficatul nostru metabolizează totul pe cont propriu. Viața este un dar.

Semnificația întrebărilor pentru reflecție: Ce faceți din noțiunea de ‘coexistență interdependentă’? Poți împărtăși o poveste personală despre un timp în care ai simțit că lumea și tot ce e în ea este un dar? Ce vă ajută să trăiți în recunoștință pentru viață?

Charles Eisenstein este un autor care încurajează o cultură de cadouri.