Liniste
de Jean Klein
Liniștea este adevărata noastră natură. Ceea ce suntem de fapt este doar liniște.
Liniștea nu are început sau sfârșit. A fost înainte de începutul tuturor lucrurilor. Nu are o cauză. Măreția ei constă în simplul fapt că există. În liniște toate obiectele își găsesc locul. Liniștea este lumina ce dă contur și formă obiectelor. Fiecare mișcare și orice activitate se armonizează prin liniște.
Zgomotul nu este opusul liniștii. Aceasta este dincolo de pozitiv și negativ.
Liniștea dizolvă toate obiectele. Nu este legată de vreun opus ce aparține minții.
Liniștea nu aparține de minte. Nu poate fi definită, însă poate fi resimtita direct, deoarece este chiar spațiul de lângă noi.
Liniștea este libertate fără restricții și fără centru. Este ceea ce ne face întregi, nefiind însă nici înlăuntrul, nici în afara corpului.
Liniștea este ludică, nu hedonică. Nu este psihologică. Este sentiment fără purtător de sentimente.
Liniștea nu are nevoie de un intermediar.
Liniștea este sfântă. Este vindecătoare. În liniște nu există frică.
Liniștea este de sine stătătoare, precum iubirea și frumusețea. Este neatinsă de curgerea timpului.
Liniștea este meditație fără meditator și este liberă de orice intenție.
Liniștea este absența sinelui. Sau, mai degrabă, liniștea este absența absenței.
Sunetul care vine din liniște este muzică. Toate activitățile sunt creative când vin din liniște. Liniștea este mereu un nou început.
Liniștea precede vorbirea, muzica și artele.
Liniștea este tărâmul tuturor activităților creative. Cu adevărat creativ este cuvântul, Adevărul. Liniștea este cuvântul.
Liniștea este adevărul.
Cel care trăiește în liniște, își duce viața oferind, rugându-se fără să ceară, în recunoștință, în iubire continuă.