Where's Your Umbrella?
Unde e umbrela ta?– de Nazeer Ahmed
Ploile au eșuat din nou în acel an. A fost al treilea an consecutiv, fără ploaie. Culturile dispăruseră și pământul era gol în brazde maro de noroi uscat prăfuit. Copacii își pierduseră frunzele cu ani în urmă și se remarcau precum niște siluete de cactus în orizontul prăfuit. În anii trecuți existase un pârâu care ocolea satul. Acum albia era uscată. Unde curgea odinioară apă curată din munții din apropiere, era acum o albie de lut, crăpată într-un tipar neregulat, cu spații largi cât un picior. Nimeni nu știa ce s-a întâmplat cu păsările, cu excepția vulturilor care zburau în cerc deasura orașului, căutând o carcasă sau două dintr-un animal rămas să moară.
Era foamete în ţară. Oamenii umblau ca niște bastoane, slabi piele pe os, supraviețuind pe rații aduse de diferitele organizații internaționale de caritate. Disperați pentru ajutor, oamenii din sat au ținut o întâlnire sub un copac de Smochin Indian enorm, la fel de vechi ca și satul. "Să ne rugam," spuse o femeie în vârstă. "Numai Dumnezeu ne poate ajuta acum."
Trăiau mulți oameni în sat cu mai multe religii, și apăru o dezbatere aprigă cu privire la locul unde să se țină rugăciunea – într-o biserică, o moschee, o sinagogă sau un templu. Nu era niciun consens. Epuizaţi, au decis să-și țină rugăciunea în aer liber, târziu în acea noapte, sub cerul deschis, departe de oraș. Era o noapte cu lună plină lucind cu strălucirea ei atrăgătoare pe un fundal de stele puternic sclipitoare.
Printre oamenii adunați pentru rugăciune, o fetiță care ținea de mână fratele ei mai mic ajunși dintr-un sat din apropiere, ținând o umbrelă deschisă deasupra capetelor lor. Trăgându-și suflarea, stăteau acolo, privind în sus, cu umbrela încă desfăcută. Mulțimea adunată nu putea decât să se uite împrejur și să se întrebe ce se întâmplă. Unii erau curioși; alții s-au enervat, iar unii erau chiar furioși, fiind împunși de spițele umbrelei.
În cele din urmă un om curios întrebă, “De ce ai adus umbrela? Nu vezi că nu este ploaie și am venit aici cu toții să ne rugăm pentru ploaie? Doar o persoană nebună ar sta într-o noapte clară ca asta cu o umbrelă deschisă.”
"Da, într-adevăr", răspunseră amândoi copii. "Am venit și noi să ne rugăm. Suntem siguri că rugăciunea noastră va fi răspunsă și că va ploua. De aceea am adus această umbrelă mare, colorată.”
Semnificația întrebărilor pentru reflecție: Cum te raportezi la angajamentul celor doi copii de a fi prezenți printre necunoscuți, sau liberi în credința lor?
Poti să împărtăşeşti o experiență personală despre umbrela ta – o acțiune care a rezultat din angajamentul tău puternic de a fi prezent la necunoscut (sau credință)?
Ce te ajută să realizezi un asemenea angajament puternic (sau credință)? Adaptat după Copilul care a Adus o Umbrelă Deschisă la Rugăciune de Nazeer Ahmed.
Adapted from The Child who Brought an Open Umbrella for Prayer by Nazeer Ahmed.
SEED QUESTIONS FOR REFLECTION: How do you relate to the siblings' strong commitment to being present to the unknown, or loosely, their faith? Can you share a personal story of your umbrella-- an action that emerged from your strong commitment to being present to the unknown (or faith)? What helps you develop such a strong commitment (or faith)?
Add Your Reflection
12 Past Reflections
On Jul 4, 2018 Kristin Pedemonti wrote :
Post Your Reply
On Jul 4, 2018 kunta wrote :
Faith of innoscent children is immeasurable. As a child grows, the brain takes over the heart. Logic contaminates beauty of the soul.
Post Your Reply
On Jul 3, 2018 Aninda wrote :
Many a time children show us the way. Having faith. Believing. Living in hope.
Post Your Reply
On Jul 3, 2018 deepti mirani wrote :
Faith is the ans to everything. Unwavering faith
Post Your Reply
On Jul 3, 2018 Ambika wrote :
This is the un-questioned faith that each of us are endowed with as infants until parents and teachers and the 'caring' adults indoctrinate us into the faithless state. Sad but true. Then an entire adult life and life times are spent in seeking the same faith and truth that we are naturally blessed with. Well these stories set us thinking. Can I ge back to that same state?
1 reply: Amy | Post Your Reply
On Jun 30, 2018 david doane wrote :
I think the siblings' strong commitment was to their faith, not to the unknown. Being present to the unknown is being present to not knowing. The siblings were certain that their prayer would be answered and it would rain -- they were being present to their faith that it would rain. My commitment to being present to the unknown has grown over the years. We don't know. There is no certainty. An action that emerged from my commitment to being present to the unknown is simply speaking my truth, letting go of trying to make a certain outcome happen, and trusting the process. What helps me develop that commitment is experiencing the spontaneous, alive, creative good that comes from it.
1 reply: Marcia | Post Your Reply
On Jun 29, 2018 Jagdish P Dave wrote :
Post Your Reply
On Jun 28, 2018 SUSAN wrote :
Sad, real life story reflected in comments by Ranuath in 2017 here and still in many places in the world... water is such a precious resource. I can recall living in an area of Japan as a young girl where water was scarce. We would have to fill our bath tubs and large containers with water to bathe and flush toilets. We had to collect drinking water from natural sources and treat it for drinking. When it would rain, in celebration my family would run out in the rain without any umbrellas, and play in the downpours!
For me the story is also a metaphor for scarcity and expecting and visualizing abundance. I live in a foreign country and am a newcomer. My mantra for meeting new people and for doing and seeing new things, is to be open to new things an dpeople and to say 'yes' to all invitations and opportunities... I expect and hope them to pour in!
Post Your Reply