Who Do We Choose To Be?


Image of the WeekCine alegem să fim
– de Margaret Wheatley

Cel puternic întotdeauna îşi apără situația socială deoarece aceasta este sursa puterii şi privilegilor lor. Orice schimbare care beneficiază celorlalți ar duce la distrugerea poziției lor. Iar poziția este tot ce le pasă să-şi apere.

Ca activist, pe tot parcursul vieții mele am țintit scimbarea guvernării în sisteme mari, însă precum cineva încă aflat în interiorul acestor sisteme mari, în rol de consultant, consilier şi prieten, am realizat în urmă cu câțiva ani că este imposibilă o schimbare pe scară largă. Liderii se agățau de guvernare, reacționând prea mult la crize în loc să gândească sistemic, tratând oamenii ca "unități", mai degrabă decât ca oameni. Totuși, m-am întâlnit și am lucrat și cu lideri extraordinari care creau insule de bun simț unde se făceau încă lucruri bune şi unde oamenii se bucurau de relații sănătoase în mijlocul dezordinii, opunerii feroce, înfrângeri disperate, lipsei de support, izolare, singurătate și defăimare. Am fost împreună cu ei în circumstanțe care i-au facut pe unii lideri să renunțe și să abandoneze, și totuși alții au continuat să meargă înainte. [...]

In urmă cu câțiva ani, în fața problemelor globale ireversibile și devolutia guvernării, am inceput să atac pe fiecare lider pe care l-am intâlnit cu aceste intrebări : Cine alegeți să fiți de data asta? Sunteți dispus să folosiți orice putere și influență de care dispuneți pentru a crea insule de bun simț care trezesc și se sprijină pe cele mai bune calități umane ale noastre de a creea, produce și persevera ?

Acum vă întreb pe Dumneavoastră.

Semnificația întrebărilor pentru reflecție: Cum te raportezi la noțiunea că schimbările pe scară largă sunt imposibile?
Poti să împărtăşeşti o istorie personal despre o guvernare remarcabilă care a dus la crearea unei insule de bun simț?
Ce te ajută pe tine să te determine să îți creezi insula ta de bun simț?
 

Excerpted from Margaret Wheatley's book Who do we choose to be?


Add Your Reflection

10 Past Reflections